We invite you to know our achievements :
Producer & Media Journalist Nicolai A Lavric Founder & CEO-Manager at MRTV.ca Montreal & WMD TV Production

Aniversarea poetului Grigore Vieru si Basarabiei 2015-02-14

Junimea Romana din Montréal – Scoala pentru minte, inima si cultura

Portretul lui Grigore Vieru realizat de Claudia Mandlva invită
Sâmbătă 14 februarie 2015, 13:15
Spectacol dedicat aniversarii poetului Grigore Vieru si Basarabiei, a V-a editie
Lansarea cartii Visul Mariei de Cristina Plamadeala
La sediul scolii – Sala Amfiteatru, Pavilion Lalemant. 5625, avenue Decelles, Montréal (Parcare gratuita, proximitate metrou Côte-des-Neiges)

Portretul lui Grigore Vieru: tabloul este executat în maniera „ulei pe panză’’ de catre pictorita Claudia Mandl

Se va prezenta o scurta incursiune in istorie: Basarabia, lacrima neamului meu, iar eseistul MARIUS FINCA va evidentia cateva repere despre poetul unionist Grigore Vieru.
Program artistic: Poezii prezentate de elevii scolii, subliniind tematica abordata de poetul cu suflet de copil.

Vocea impresionanta a ALEXANDRINEI TICU si acordurile chitarii sale ne vor dezvalui universul sau poetic; totodata, tanara artista ne va oferi in prima auditie ultima sa compozitie.

Micul tenor ALEXANDRU NICOLAE-TUTUIANU va continua incursiunea in universul poetului roman din Basarabia, interpretand melodii cu versuri percutante.

Cu aceasta ocazie vor fi premiati castigatorii la concursul de istorie organizat cu ocazia zilei de 24 Ianuarie-Unirea Principatelor Romane.

Invitat de onoare : Scriitoarea CRISTINA PLAMADEALA care va lansa in mijlocul copiilor cartea Visul Mariei
Originara din Basarabia, Cristina Plamadeala este nepoata a Mitropolitului Antonie Plamadeala si a studiat diplomatia la cele mai prestigioase universităţi din lume: Georgetown şi Harvard.
Romanul sau este o analiză a omului modern, care din pacate nu isi mai asculta sufletul si vocea constiintei. ’’Dacă e să rezum în câteva cuvinte conţinutul cărţii, o să descoperiţi viaţa unei tinere, care în visul ei trece prin trei tărâmuri: primul este al celor care se tem de moarte, al doilea este un sat fără adresă, iar oamenii de acolo scriu scrisori de dragoste, dar nu primesc răspunsuri. Al treilea tărâm este al celor care nu pot ierta. Maria încă nu este afectată de frică, invidie, gelozie.’’ declara tanara scriitoare care in prezent studiaza teologia.

Lectura acestei carti ridica intrebari existentiale despre lume, despre Dumnezeu sau propriul suflet.